Doamne, inima nu mi-e bună de nici o treabă,
Prea am Å£inut-o-n piept numai podoabă!…

N-am pus-o la lucru, n-am dat-o la şcoală;
Am cruÅ£at-o…ÅŸi mi-a rămas nepricepută, goală.

Am crescut-o mai rău ca pe prinţese:
Nu stăruie-n nimic, nu coase, nu ţese.

Voinică, se plânge că oboseşte-ndată:
Inimă făr de rost, inimă răsfăţată.

Crdeam că aşa trebuie: poeţii
Să-şi poarte inima mai presus de greul vieţii!

Dar iată, acum mi-e plină de toane si nazuri,
Stă numai de dragoste, îmi face doar necazuri.

Sare, s-aprinde, o apucă atacuri
Ca nu-i dau raiul, scări la cer, punţi peste veacuri!

…Doamne, eu nu mai izbutesc s-o îndrept.
Numai singur Tu de-acum poÅ£i…Te aÅŸtept.

Intră, Doamne, acolo, la ea în piept.

(duminica, 4 noiembrie 1956)

Popularity: 7%