Strofe pentru o fată
Adaugata de: byrev Vasile VoiculescuŞtiu de ce eşti albă şi nepăsătoare …
Carnea ta e suflet îngheţat; de ger,
Aburii stau încă şi ninsoare
Toata dimineaţa zilei lui prier.
Gerul dimineţii şi-al copilăriei
Dăinuieşte-n tine, dezmorţit puţin …
Sânii duri, doi turturi, spun din creţul iei
Prourul vieţii rece şi senin.
Carnea ţi-e de suflet, sufletul de carne,
Unul şi acelaşi sloi, de ce să-l rup?
N-a-nceput în aburi gheaţa să se-ntoarne,
Albă, numai suflet, suflet înca trup!…
Dar, încet, sub ochiul soarelui de vară,
Moleşită-n zâmbet, sau în lacrimi noi,
Toată amintirea strânsă-n carnea clară
Aburind, sui-vă sufletul înapoi …
Izvorăsc din carne sufletele oare?
Ştiu atât, că dacă astăzi eşti de stei,
Carnea-nduioşată şi-atotştiutoare
Îţi va face-un suflet din topirea ei.
Popularity: 16%
Poezii similare
- CCXXXV - Vasile Voiculescu
- Ce suflet trist… - Mihai Eminescu
- De ce în al meu suflet - Mihai Eminescu
- Terţine - Mihai Eminescu
- Venin şi farmec… - Mihai Eminescu
- O stea pin ceruri - Mihai Eminescu
- CCXXIX - Vasile Voiculescu
- Când aripi… - Alexandru Macedonski
- În liră-mi geme şi suspin-un cânt - Mihai Eminescu
- Copile cu ochi senini - Colinde