Uneori calcă cineva în inima mea,
Calcă aprins, parcă s-o ia.

O măsoară în jos şi-n sus.
Eu tac, ascult şi adast supus:

O fi boala, o fi moartea
Nu mă răvrătesc, asta mi-e partea.

Mă doare, dar nu mi-e frică
Numai inima se face mică, mică…

Într-o noapte paşii largi, tot mai largi…
- Domol, inimă, că te spargi.

Strig la ea -eşti nebună?
Ea-mi bate-n urechi să-mi spună:

Omule, scoală, este El!
-Care El? Cine? Stai niţel!

El, Domnul, gâfâie ea,
Ne măsoară cu pas de stea…

Eu dintr-o dată-mi încordez tăria
Cataracată mă inundă bucuria:

- Oh, Te-am prins, Doamne, nu mai scapi, te ţin prizonier…
- “Bine, zâmbi El, ţine-Mă o clipă” - Ah, gemui, pier…

O clipă, inima mi se făcuse Cer.

(Duminică, 2 decembrie 1951, Bucureşti)

» » » » »

Popularity: 9%