La vad, un pod de lemn, cu coperisul de sindrila,
lung cat o ulita de sat,
se-ntinde peste Mures. Mal vrea de mal in veci sa lege.
Astfel tara mostenitu-1-a din leat.

Isi au maretele-ntamplari si lucruri cantaretii lor,
dar podului ii canta numai apa, ce sub el se-ndeasa,
despre toti si toate-i canta, cate au trecut
pe el ca printr-o casa, lunga dreapta casa,

ca printr-o casa la al carei prag
sfarseste drumul, ca sa iasa
la cellalt capat iarasi drum, drum vechi - ¬in lume
precum pravila il vrea - lasat in voie sa porneasca.

Osti trecura-n veac pe-aci, si Radu cel Frumos,
roti ferecate, roibi domnesti, comori si lacrimi,
moti cu ciubare, turme, vanturi,
rapusi si-nvingatori, stindarde, patimi.

Pe toti si toate-n nopti, cand valvele se bat,
ii poti vedea-n lumini de-o clipa inca,
asa cum ceasul, de pe-un tarm mutandu-i,
i-a mantuit spre celalalt peste valtoarea-adanca.

Dar ce liniste-i acum la vad! Ce treaza-amiaza!
Prin istorie adie doar miros de otava.
Subt pod un sarpe se soreste, lung si nemiscat,
ca-ntr-o emblema rara, de straveche slava.

» » » » » »

Popularity: 3%