Pe drumul de costiÅŸe ce duce la Vaslui
Venea un om, cu jale zicând în gândul lui:
“Mai lungă-mi pare calea acum la-ntors acasă…
AÅŸ vrea să zbor, ÅŸi rana din pulpă nu mă lasă!”
Şi bietul om, slab, palid, având sumanul rupt
Şi o cămaşă ruptă bucăţi pe dedesupt,
Păşea trăgând piciorul încet, dar pe-a lui faţă
Zbura ca o lumină de glorie mareaţă,
Şi-n ochii lui de vultur adânci, vioi şi mari
Treceau lucioase umbre de eroi legendari.
Opinca-i era spartă, căciula desfundată,
Dar fruntea lui de raze părea încoronată.
Calică-i era haina, dar străluceau pe ea
Åži crucea “Sfântul Gheorghe” ÅŸ-a “României Stea”.
Românul venea singur pe drumul plin de soare,
Când iată că aude fanfare sunătoare
Şi vede nu departe în faţa lui venind
Un corp de oaste mândră în aur strălucind.
Erau trei batalioane de garda-mpărătească
Mergând voios la Plevna cu dor s-o cucerească.
ÃŽn frunte-i colonelul semet, pe calu-i pag,
La bravii săi tovarăşi privea ades cu drag,
Şi inima în pieptu-i bătea cu foc, deşteaptă,
Căci el visa, privindu-i, la lupta ce-i aşteaptă.
Deodat’ el dă cu ochii de searbădul român
Ce stase-n loc la umbră, sub un stejar bătrân,
Şi mult se minunează, şi nici că-i vine-a crede
Când crucea “Sfântul Gheorghe” pe sânul lui o vede
Åž-opreÅŸte regimentul, iar bravul colonel
Se-nchină la drumeţul, s-apropie de el
Åži-i zice cu blândeÅ£e: “De unde vii, străine?”
“Vin tocmai de la Plevna.” “Cum e acolo?” “Bine.”
“Dar aste decoraÅ£ii cum, cine Å£i le-a dat?”
“Chiar domnitorul nostru ÅŸ-al vostru împărat.”
“Dar pentru care fapte?” “Åžtiu eu?… Cică drept plată
Că am luat eu steagul reduÅ£ei… ÅŸi pe dată
Cu el, străpunÅŸi de glonÅ£uri, ne-am prăbuÅŸit în ÅŸant…”
“Dar ce rang ai, voinice?” “Am rang… de dorobanÅ£!”
Atunce colonelul, dând mâna cu sergentul,
Se-ntoarce, dă un ordin… Pe loc, tot regimentul
Se-nşiră, poartă arma, salută cu onor
Românul care pleacă trăgând al lui picior.

MirceÅŸti, decembrie 1877

Popularity: 12%