- Pentru ce-ai rămas, iubire! -
Rădăcină-a unei flori
Ce s-a destrămat subţire
ÃŽn petale ÅŸi vapori
Ca să zboare mai uşoară,
Să renvie-a doua oară
În alt suflet, în alt ceas,
Lăsând drojdia grozavă
De pârjol ÅŸi de otravă…
Murmuram: – De ce-ai rămas?

ÃŽnnegrit la chip ca marea,
Noaptea lângă ţărm am stat
Ascultându-i aiurarea,
Plânsul ei zbuciumat,
Ingânându-i cu glas mare
Zădarnica ei chemare
Risipită-n surd balans.
Åži cu ea, prin vijelie,
Am pornit – mai blând să-mi fie -
Sumbrul suferinţei dans.

NemiÅŸcat dansam, ÅŸi-n mine
Ea-n acelaÅŸi trup dansa,
Se sorbea în lungi dulbine
Ori în trâmbe se-azvârlea;
Era rupere barbară
Dinăuntru în afară
Izbucniri de fum ÅŸi sori -
Şi-n tenebrele ceţoase
Cred că faţa-mi lepădase
Linii, curbe ÅŸi culori.

Respirând sonor furtuna,
Marea-şi iese din veşmânt,
Şi nebună bate-ntruna
Cu talazuri cerul frânt,
Peste lume se agită
Neagră, deznădăjduită,
Vocile-i în zări răspund.
Cere, cheamă cu putere,
ÃŽngrozind astfel, cum cere,
Cu durerea-i fără fund.

- Tu, nelinişte, flămândo,
Marea pentru ce-ai lovit
Şi cu mine-asemănând-o
O lucrezi necontenit
Într-o hulă care geme
Åži-i smulgi rugi ÅŸi-i storci blesteme
În învălmăşirea rea?
Forţă câtă ai, cumplito?
Cum de nu ţi-ai istovit-o
Ori în mine, ori în ea?
. . . . . . . . . . . .
Linişte până departe;
Vântu-n zori amorţise.
Numai semn că-n fund mai arde,
Hula de la fund trimise
Creţuri galeşe şi lente
Cu smereli aparente,
Plăci şi suluri de mercur.
Soarele creÅŸtea din pete
Åži vin valuri violete
Peste pacea dimprejur.
Cineva-mi spunea: “ÃŽn lume
Echilibru-i neclintit -
Fericite-aceste spume
Împăcate-n infinit,
Fericiţi şi noi, în timp
Înecaţi şi-n Olimp -
Sufletul limpede, cugetul clar…
Marea respiră precum ar dormi
Calmă, puternică-n zorii de zi…
Et quelle paix semble se concevoir”

Şi ce pace pare a se zămisli!

Popularity: 5%