Un farmec trist şi nenţeles
Adaugata de: mihella Mihai EminescuUn farmec trist şi nenţeles
Puterea mea o leagă,
Şi cu nimic nu m-am ales
Din viaţa mea întreagă.
E un luceafăr răsărit
Din negura uitării,
Dând orizon nemărginit
Singurătăţii mării.
Îngălbenit rămâne-n veci
Şi-i e aproape stinsul,
Când ale apei valuri reci
Călătoresc cu dânsul.
Cu-atâtea tainici rugăminţi,
Cu-atâtea calde şoapte,
Cu-atâtea lacrime fierbinţi,
Vărsate zi şi noapte,
I te-ai rugat: dorul nespus
Din suflet să-ţi alunge,
Dar el se-nalţă tot mai sus
Ca să nu-l poţi ajunge.
Va rămânea necunoscut
Şi va luci departe
Căci luminează din trecut
Iubirii celei moarte
Şi se aprinde pe-orizon
Pustiu de mări şi stepe
Şi a lui farmec monoton
M-a-nvins făr-a-l pricepe.
Popularity: 8%
Poezii similare
- Şi oare tot n-aţi înţeles… - Mihai Eminescu
- Şi oare tot n-aţi înţeles… (variantă) - Mihai Eminescu
- Venin şi farmec… - Mihai Eminescu
- Dacă iubeşti fără să speri - Mihai Eminescu
- Sfârşit de toamnă - Ion Pillat
- Ce suflet trist… - Mihai Eminescu
- Pe lângă plopii fără soţ… - Mihai Eminescu
- Primăvara şi toamna - Iulia Hasdeu
- Murim… ca mâine - Magda Isanos
- Tu mă priveşti cu marii ochi… - Mihai Eminescu