Cum negustorii din Constantinopol
Adaugata de: mihella Mihai EminescuCum negustorii din Constantinopol
Întind în piaţă diferite mărfuri,
Să ieie ochii la efenzi şi popol,
Astfel la clăi de vorbe eu fac vârfuri
De rime splendizi, să le dau de trampe,
Sumut o lume ş-astfel ochii lor fur.
Dactilu-i cit, troheele sunt stambe,
Şi-i diamant peonul, îndrăzneţul.
Dar astăzi, cititori, eu vă vând iambe,
Şi mare n-o să vi se pară preţul:
Nu bani vă cer, ci vremea şi auzul.
Aprinde-ţi pipa şi aşază-ţi jeţul
La gura sobei, cum o cere uzul;
Citeşte cartea ce îţi cade-n mână
Şi vezi de nu-i mărgăritar hurmuzul,
Ce-n mână-l ai de-acum o săptămână.
Popularity: 4%
Poezii similare
- Plecare - Alexandru Macedonski
- Broasca şi boul - Gheorghe Asachi
- La gura sobei - Vasile Alecsandri
- Fragment - Jan Lulu Stern
- Somnul - George Topârceanu
- Logodna - Panait Cerna
- Din scrisoarea unei bătrâne - Elena Farago
- Scrisoare cătră un bătrân - Alexandru Vlahuţă
- Uşile, uşile! - Elena Armenescu
- Frunzele tale - Tudor Arghezi