Când luna prin nouri pe lume veghează,
Când fiece undă se-mbracă c-o rază,
Când cântă al somnului ginii nătângi ­
Tu tremuri şi plângi.

Când luna aruncă o pală lumină
Prin merii în floare-nşiraţi în grădină,
La trunchiul unuia pe tine te-aştept ­
Visând de deştept.

Când soarele arde şi ceru-i văpaie,
Pe-a lacului valuri profunde bălaie,
Pe-o barcă împinsă de valuri ce merg ­
La tine alerg.

Când vântul e-o taină, când frunza e mută,
Misterul surâde prin lumea tăcută,
Culeg pe-a ta frunte sublime visărei ­
Pe ochi sărutări.

Amorul îşi moaie aripele-i stinse,
Tu-nchizi surâzândă lungi genele-ţi plânse,
Şi fruntea mea pală pe pieptu-ţi aşezi, ­
Surâzi şi veghezi.

Nebună copilă, ce-amesteci plăcerea
Cu lacrimi pe care le naşte durerea,
Nebună copilă cu-amorul ceresc, ­
O, cât te iubesc!

» » » » » »

Popularity: 6%