Când priveşti oglinda mărei
Adaugata de: mihella Mihai EminescuCând priveşti oglinda mărei,
Vezi în ea
Ţărmuri verzi şi cerul sărei,
Nor şi stea.
Unda-n plesnetul ei geme
Şi Eol
Sună-n papura ce freme
Barcarol.
Un minut dacă te-i pierde,
Tu, măcar,
Sub noianul mării verde
Şi amar,
Colo-n umeda-i pustie,
Ca-n sicriu,
Te-ai simţi pe vecinicie
Mort de viu.
Vezi pe buza mea pălită
Un surâs,
Vezi pe fruntea-mi liniştită
Dulce vis,
Şi al luncei vânt de vară
Călduros
Cântă-n lira mea amară
Lănguros.
De-ai pătrunde c-o privire
Al meu sân,
Să vezi marea-i de mâhnire
Şi venin,
Ai cunoaşte-atuncea bine
Traiul meu:
Suflet mort, zâmbiri senine
Iată eu.
Popularity: 4%
Poezii similare
- Poemă în oglindă - George Bacovia
- Lalele - Ion Pillat
- De ce-ţi mai numeri anii… - Veronica Micle
- Apoi vezi… - George Coşbuc
- Rugăciune - Jan Lulu Stern
- Care-i amorul meu în astă lume - Mihai Eminescu
- Oglinda clipelor - Grigore Vieru
- Care-o fi în lume… - Mihai Eminescu
- Ar fi mai bine - Ioan Alexandru
- Alean - George Bacovia