Poezii

Va trece timpul neoprit

Ȋn zborul său spre nemurire,

Şi multe lacrimi din adȃnc

Se vor topi È‹ntru iubire,

Dar nu va fi nimic mai pur,

Din vechea lume ce mă cheamă,

Decȃt să fiu din nou copil

Și să te strȃng ȋn braţe, mamă!

Cȃnd răscolit de-ntruchipări

Ale furtunilor vieţii,

Ca niște vase-n depărtări

Simt cum trec anii tinereţii,

Să mă ȋntorc la ȋnceput,

Să mai zȃmbesc ȋncă o dată,

Că lumea e un vis frumos

Care nu moare niciodată.

Îti mulţumesc, măicuţa mea,

Că te gȃndești cu drag la mine

Şi-mi dăruieşti iubirea ta

Să-mi fie cald, să-mi fie bine!

Mă strȃngi in braţe şi îmi spui

Cuvinte dulci, de-ncurajare,

Iar lacrima din ochii mei

O ştergi cu zâmbetele tale.

DeÅŸi departe sunt acum,

DeÅŸi oceanul ne desparte,

Te simt, măicuţa mea, aici,

ÃŽn inima ce-n mine bate

De dorul Ţării, dorul tau,

De dorul tinereţii mele,

Ce-a-nmărmurit pe chipul meu,

Sub lacrimi tainice ÅŸi grele.

Prin tine sunt mai bun în lume,

Iubesc mai mult ÅŸi-mi este dor,

Măicuţa mea, tu eşti lumina

Prin care sunt nemuritor;

Doar cu o vorbă-mi dai putere,

Vorba de lapte din trecut,

Şi dacă pic în lupta vieţii,

Mă ridic iar, ca nou-născut.

De n-ai fi tu, măicuţă dragă,

AÅŸ pierde multe idealuri,

Furtuna sufletului veÅŸted

Ar ridica la ceruri valuri,

Să vadă Dumnezeu din ceruri

Chinul zbătȃndu-se spre tine,

Şi cu puterea Lui divină

Să te aducă iar la mine.

autor: Octav Petrescu (Petrosyan)

Popularity: 10%