O, primăvară, de temut eşti, zînă,
cînd oarbă treci şi mîinile-ţi întinzi
spre mugurii din vîrf cu totul blînzi
şi loc de cuiburi cauţi în grădină.

Tu încă nimica nu ştii de culori,
de vocea calelor gravă.
Tu nu ştii nimica de fata bolnavă
ce stă la fereastră-ntre flori.

Eşti naltă, eşti naltă, copacii
spre umerii tăi se ridică,
o, zînă, tu nu ştii nimică,
şoptesc lîngă praguri săracii.

Acuma tu nu ştii nimica şi-asculţi
tăcerea din arbori şi oameni ;
acuma nu ştii nimica, dar mulţi
te-aşteaptă să ari şi să sameni.

Eu văd faţa ta calmă încă :
mari gheţuri o acopăr; ci toate
luminile-n preajma ta sunt bogate,
Ce melodie, ce melodie adîncă !

» » » » » » » » »

Popularity: 11%