Clipă, desfă-ţi aripile tale bogate;
mările se clatină departe,
undeva un curs de râu s-abate,
oamenii se nasc, oamenii s-acopăr cu moarte…

Şi tu, nesigur,îndepărtat anotimp…
Nouri şi soare şi iarăşi nouri adânci,
ca şi când pe rând se descopăr frunţi gânditoare,
toate se-ntunecă, se luminează pe rând,

până ce luna loveşte umbrele toate;
iată mormintele, ţărmul scânteie gol,
şi-n casa de piatră fântânile cântă culcate,
dulce răsună brăţarile, părul domol.

» » » » » »

Popularity: 8%