E încă în mine greul pietrelor, dintre cari
m-am ridicat cînd zi s-a făcut.
Dragoste, împrumută-mi tu uşurinţa
cu care norii albi umblă-n azur peste abisuri
şi graţia fără fiinţă a verdelui, frunzelor.
Simt încă în mine greul pămîntului şi deznădejdea
lutoasă. În mine tînguitoarele nopţi.

Neguri mai stăruie-n gînd
şi tălpile fără de voie mai prind rădăcini
pe drumuri neprietenoase.
Din trecut cîteodată mai vine un vînt.
În ceasurile desprimăverii, dragoste,
în ceasurile-acestea, ce singură tu le numeri,
căci numai tu nu ai amintirea
marilor întunecimi,
fă să uit cumplita povară
a văzduhului negru, ce-l port pe umeri
şi dă-mi tăria dea suporta
bucuria eliberării.
(Cartea românească, 1982)

» » » » »

Popularity: 12%