Pe sesul peste care seara cade
Cenusa si pustiul se intind.
Tot mai luceste-n zare apa alba
De toamna fumurie, cand, fosnind
Din aripi ridicate, se coboara
Cocorii cerului. Intregul stol
Se strange sa-si ia masul pentru noapte
Si, umbre din trecut, pe campul gol
Nostalgicul lor cant si-opreste goana.
Dar calauza veche,-ntr-un picior
Vegheaza, somnul mortii sa nu-i prinda.
Spre stele tipa ea sfasietor,
Si cardul, speriat de glasul mare,
Cu freamat lung de zbor se pierde-n neguri.
Tacerea urca. Se deschide-n zare,
Mijind a zori de zi, o apa alba.

Popularity: 11%

Daca ti-a placut acesta poezie, spune-le si prietenilor tai, pe yahoo messenger despre ea folosind linkul de mai jos:
==> [ Trimite Mesaj ] <==