De când te-aÅŸtept!…
Sunt ani…
Şi anii, ce lungi îţi par când n-ai cu cine
S-asculÅ£i ciudatele romanÅ£e ce plâng viorile-n surdine…
Şi violetele apusuri ce triste-ţi par când n-ai cui spune
Ce-nfiorări plutesc în zare
Åži-n plânsul celor patru strune!…

. . . . . . . . . . . . . . . . .. . . . . . . . . . . . . . . . .

Te-am aÅŸteptat la-ncruciÅŸarea potecilor pe care-alt’dată
Multaşteptatele amante soseau grăbite să-şi sărute
Amanţii,
Ce-aÅŸteptau în umbră, tăcuÅ£i ca niÅŸte statui mute…
Şi câte primăveri, de-a rândul, castanii roşii nu-mi vestiră
Că nimeni n-a trecut pe-acolo
Åži-n zare nimeni nu s-arată!…

Te-am aşteptat pe ţărmul mării -
Pe ţărmul nalt ca şi terasa
Castelului regesc, pe care un prinÅ£ ÅŸi-ar aÅŸtepta mireasa…
Dar valurile, ştiutoare de soarta celor ce porniră
Spre ţărmul unde stam de strajă,
Când le-ntrebai ce ştiu de tine,
ÃŽmi spuseră c-aÅŸtept zadarnic…
Åži azi viorile-n surdine…
Ce-mi plâng ciudatele romanţe
Mai trist de cum le plânse ieri,
Par lacrimi picurate-n cupa netălmăcitelor dureri…

(1908)

Popularity: 10%