Tu, care-mi intri-n casă cu toamna fumurie,
Cu ziua ce se duce
Şi noaptea ce-o să vie,
ÃŽn casa mea fii binevenită…

Iată-mi casa!

ÃŽntoarce doar butonul electric din perete
Şi-mprieteneşte-ţi ochii cu tot ce poţi vedea,
Căci casa mea e-ntreagă, de-acum, ÅŸi casa ta…
Fii prietenă şi soră cu hall-ul şi terasa,
Cu treptele ce urcă sub rustice covoare
Spre sala de mâncare
Åži-odaia de culcare,
Cu sfinţii din icoane şi morţii din portrete,
Cu câinele, ce-ţi linge manşonul de-astrahan,
Åži cu pisica albă, ce toarce pe divan…

OpreÅŸte-Å£i apoi ochii pe frunzele de laur
În care se-ncadrează, sanctificând decorul,
Patronii mei – Triunghiul.

Iar pe comoda veche priveÅŸte-i cum stau gata
Să-şi părăsească parcă, de bucurie, rama,
Un domn cu ochii-albaÅŸtri ÅŸi bucle brune:
Tata!…
Şi-o doamnă cu ochi negri şi bucle blonde:
Mama!…

Tu, care-mi intri-n casă cu toamna fumurie,
Cu basmele bunicii
Åži “Faptele diverse”,
În casa mea fii binevenită,
Pentru mine
Åži pentru-aceste chipuri, de praf ÅŸi vremuri ÅŸterse,
Ce te privesc din rame cu-aceeaÅŸi duioÅŸie
Ca-n zilele când, toamna, soseam şi eu cu tine.

Popularity: 7%

Daca ti-a placut acesta poezie, spune-le si prietenilor tai, pe yahoo messenger despre ea folosind linkul de mai jos:
==> [ Trimite Mesaj ] <==