Am plecat…
Necunoscutul mi-a zis: “Vino, te aÅŸtept”.
Am plecat în explorarea unor semne de-ntrebare
Şi-am păşit cu majestatea ultimului înţelept
Pragul vechilor legende
Mâzgălite la-ntâmplare
Pe un colÅ£ de pergament!…

Paznicii nemărginirii mi-au deschis negrele porţi,
Åži-astăzi rătăcesc în golul dintre soare ÅŸi pământ…
Şi ce-ncet mă duce vântul -
Parcă-ar duce la mormânt
Cel din urmă mort al lumii,
Cel mai singur dintre morţi.

Mă-nfăşor în atmosfera cimitirelor din haos…
Câte sunt?…
Nu le ştiu decât noctambulii
Şi poeţii -
Cei ce n-au avut nici minte,
Nici credinţă,
Nici repaos,
Nici răbdarea să-şi aştepte termenul obştesc al vieţii.

Mă-nfăşor în rozul-verde,
ÃŽn albastrul-violet,
Şi în aurul din soare,
Şi-ntr-o clipă mă preschimb
ÃŽntr-un nimb enorm -
Un nimb
Preursit să-mbrace fruntea primului Anahoret.
Mă topesc cu amintirea unei vieţi trăite-n somn,
Mă-ntregesc cu nostalgia primelor îmbrăţişări,
Şi din cele două forme -
Cea de azi
Åži cea de ieri -
Mă-ntrupez în al veciei ÅŸi-al imensităţii Domn!…

Da…
Sunt Domnul celor veÅŸnic plutitoare-n infinit -
Celor ce plutesc pe mare,
Celor ce plutesc pe vânt,
Celor ce plutesc în versuri,
ÃŽn coloare
Şi în cânt.
Celor ce plutesc de-a pururi după cum le-a fost ursit…

Da…
Sunt Domnul celor veÅŸnic plutitoare-n infinit.

Popularity: 8%

Daca ti-a placut acesta poezie, spune-le si prietenilor tai, pe yahoo messenger despre ea folosind linkul de mai jos:
==> [ Trimite Mesaj ] <==