Marea cheamă împăratul
poeziei înserării
şi durerea se răsfrînge
în nemărginirea zării.

Luna, vechea lui copilă,
toarnă-argintul în durere
şi pe fruntea lui de geniu
pune umbre de tăcere.

Noapte! Eminescu doarme
şi seninu-i jocă-n geană,
numai marea în restrişte
plînge plîns de cosînzeană.

Împăratu-n togă neagră,
stă pe tron în slava mării,
iar eu cat în valuri cheia
poeziei şi-a visării.

» » » » » »

Popularity: 3%