Spun că-n vara trecută o lişeţă ş-o raţă,
Ai lebedei de baltă consilieri privaţi,
Supt preşedinţa gîştei s-au strîns de dimineaţă
Pe lac la Cişmegiu; acolo invitaţi
Erau din înalt ordin a hotărî în sfat
O pricină de stat,
Adică prin dezbateri adînc să chibzuiască
Pentru un peşte mare, cu ce sos să-l gătească.
Căci lebăda gîtoasă
Voia să dea o masă;
Mare le fu gîlceava şi lungă convorbirea:
Prezidentul le zise: „Fraţilor senatori!
Să lăsăm chibzuirea,
Pricina, cum să vede, e foarte delicată,
Şi dup-a mea părere trebuie amînată:
Veniţi mîine în zori.“
Propunerea aceasta cu toţi o aplaudară
Şi pentru-ntîia oară
Pe gîscă lăudară
Pentru a ei ideie, apoi se risipiră
Şi a doua zi iară l-acelaşi loc veniră.
Pîn-a doua zi însă ştiţi ce s-a întîmplat?
Fiind vară şi soare şi o căldură mare,
PeÅŸtele s-a stricat
Şi racii l-a mîncat.

Cuvintele-aci scrise să nu vă pară glume;
Consiliuri d-acestea vedem destule-n lume,
Åži la noi mai ales
Se-ntîmplă foarte des.

(„Reforma“, 18 octombrie 1862)

»

Popularity: 8%