Mai multe lighioane, locuind într-o vale,
Erau des vătămate d-un iute rîu vecin,
Care, ieÅŸind cu zgomot din malurile sale,
Strica vizunii, cuiburi, ÅŸi traiul lor cel lin.
Ele dar s-adunară
Şi mult se consultară,
Ce fel ar putea face,
Åži prin care mijloace
Stavilă ar opune
L-acea înecăciune.
„Fraţi — zise un castor,
Zidar de soiul lui —
Eu asta socotesc,
De mi-eţi da ajutor,
Să m-apuc să clădesc
Zid tare de pămînt şi apei să-l opui.“
— „Bravo! bine-ai gîndit,
Strigară toţi pe loc;
EÅŸti patriot vestit
Şi mare dobitoc.“
Castorul încîntat,
Făr-a mai zăbovi,
S-apucă de lucrat,
Dar nu fu ajutat,
Şi pre rău izbuti,
Căci rîul furios,
De multe ploi umflat,
Izbi ş-azvîrli jos
Pămîntul înălţat.
Atunci ceilalţi fugînd
Pe meÅŸter blestemau
Şi toţi îl defăimau
Zicînd: „Ce ticălos,
El a pricinuit
Răul ce s-a-ntîmplat,
Pentru că a cercat,
În neroada-i dorinţă,
Lucru peste putinţă;
Eu l-am povăţuit,
Dar nu m-a ascultat,
Åži de aceea noi
Tragem aste nevoi“.

Adeseaori virtutea aşa se preţuieşte:
Orice nobilă faptă, orice dreaptă-ncercare,
Pentru-al mulţimei bine ş-a ţărei apărare,
Mişeii o defaimă, daca nu izbuteşte.

(„Romînul“, 22 aprilie 1858)

» » »

Popularity: 3%