La capătul zilei urc într-ale ploii vitralii
newtoninele culori primordiale,
filtrate de trandafiri şi de dalii
în risipite petale…
Apoi te chem. Prin aer cuvintele se-ating
de alte glasuri în eter ţâşnite,
şi sunetele scapără, se sting,
totuşi îţi bat în geamuri, ameţite.
Ecou târziu al lunii e culoarea
şi frunza-i un ecou al sevei duse,
călătorind în crengi, iar sărutarea
e un ecou al sângelui pe buze…
Trec păsări albe, ceru-ncercănând,
noaptea e albă ca zăpada filei,
şi e firesc să fie astfel când
fiece clipă-i un ecou al zilei.
…O clipă-i între ziua ce-a trecut
şi noaptea coborâtă-n jur, o clipă
în care de pe-acuma, nevăzut,
alt anotimp de flăcări se-nfiripă.
Rotunde, noaptea, ziua, prin timp se-ngemănară.
Sub clopotul luminii egale au premers,
şi între amândouă sclipeşte clipa rară
ca numele-adoratei în miezul unui vers…
(Bălceşti, 21 septemvrie)

» » » » » » » »

Popularity: 3%