Altaïr
Adaugata de: mihella Gheorghe TomozeiPeste oraşe, flăcări vibrânde. Nimb de forţă,
lumina recompune statui, pe bulevarde.
O omenească torţă conture vii împarte,
iar eu – sunt cel ce arde,
sunt însăşi noua torţă.
Cotidiene fulgere din stâlp în stâlp le-alung,
aprind în aer nevăzute ruguri,
când firele-mi se leagănă-n văzduhuri,
continuându-mi degetele mâinii –
şi în cuptoare roşii-apoi ajung,
stârnind pe lespezi dansul, cu talpa goală,-al pâinii…
Sunt sângele mişcării. Focul tânăr
cu ochii arşi de fum, de flăcări nins;
dar uneori, mi-apasă greu, pe umăr
arcade de scântei şi îngenunchi
şi pentru-o clipă numai, pare-nvins,
electricul meu trunchi…
Cândva, am să asfint de tot. Ştiu clipa.
Dar pot s-o întârzii, s-o-ndepărtez,
din trup smulgându-mi, în amurg, cântând,
pumnalele de wolfram, sângerând.
Pot să mă sting purtând în trup, ascunsă,
a dăruirii linişte
străină de adevărata moarte.
… Iar de mai pot s-aprind măcar o frunză
devin, în spaţii, steaua Altaïr
şi-ard mai departe, mai departe, mai departe!…
Popularity: 3%
Poezii similare
- Daţi-mi un trup, voi munţilor - Lucian Blaga
- Dervişul şi fata - Grigore Alexandrescu
- Despărţire - Vasile Voiculescu
- Frig - George Bacovia
- Poeţii - Alexandru Macedonski
- Torquato tasso - Ana Blandiana
- Castel medieval - Adrian Păunescu
- Departe sunt de tine… - Mihai Eminescu
- Ego sum … - Daniel Branzai
- Ioana Maria - Geo Bogza