—”Ce ÅŸtiu nu vreau să Å£in secret—
Te rog să laşi în pace muza,
Căci tu eşti cel mâi prost poet
ÃŽn Siracuza.
Troheii ÅŸchiopi ÅŸi iambii duri;
Åži nici nu ÅŸtii măcar să-i furi!”

Dar n-a sfârşit, căci Dionis,
Ca un al doilea Ajax mitic,
A râs de furie şi-a-nchis
ÃŽn turn pe critic.
P-un biet Omer îl poţi nega;
Dar când e prinţ, e altceva.

Orice poet, ca rege-i prost;
Dar ca poet e orice rege
Un geniu cum puţini au fost!
Deci să-nţelege
De ce murind fu Nero trist,
Nu ca-mpărat, ci ca artist.

Şi bietul critic, otrăvit
D-ale slujbaÅŸilor insulte,
Trei părţi din zi era silit
Mereu s-asculte
Toţi iambii despre cari a zis
Că-s cei mai proşti din câţi s-au scris.

Din zori de zi un sclav îi sta
La cap, citind până-ndeseară;
AÅŸa ÅŸi ieri, ÅŸi azi aÅŸa
Şi mâine iară.
Åži tot tavanul era scris
Cu versuri d-a lui Dionis.

Dar după ce-a trecut un an,
SlujbaÅŸul vine ÅŸi-l vesteÅŸte
Că-l iartă nobilul tiran,
Şi că-l pofteşte
Să meargă la palat curând.
Poetul l-a primit râzând.

—”Am versuri iar! Un nou volum,
Şi laude-mi spun toţi Zoilii.
Să vezi! Eu cred că fac acum
Mai buni dactilii.
N-am nici un vers pocit şi rău,
Åži-aÅŸ vrea s-aud cuvântul tău!”

Şi de pe sul, cu mult avânt,
Ies odele, încet, cu-ncetul.
Olimpic şi cu glasul sfânt
Citea poetul.
Curtenii, transportaţi, răspund:
—”Ce-artistic, ah! ÅŸi ce profund!”

—”Åži tu ce zici? M-am îndreptat?”
Polixen, tremurându-i paşii,
Spre uşă pleacă, resignat,
Privind slujbaÅŸii:
—”E cheia temniÅ£ii la voi?
Haid’, duceÅ£i-mă înapoi!”

Popularity: 7%