Acum te cutremuri! CunoÅŸti
Că drumul ţi-e-n marginea gropii.
Degeaba te-azvârli şi te-apropii
Cu vuiet ÅŸi tropot de oÅŸti.

În frunte, pe calul tău murg,
Pornit-ai urgia pieririi,
Strivit-ai în şanţ grenadirii
Dar iată, că ranele-ţi curg,

Se sperie murgul de puÅŸti,
Şi-ţi scapă din scară piciorul,
Turbat e-mprejuru-Å£i omorul,
Cu dinţii tu gura ţi-o muşti.

Se-ncurcă taberele-n drum
Şi-ţi fug călăreţii de-a valma,
Ridică-ţi, puternice, palma
Åži-opreÅŸte-Å£i tabiile-acum!

Cuvântul ce-odată fu zid
Când vrut-au nizamii să fugă,
Azi lor li se pare că-i rugă
S-alerge mai iute spre Vid.

Ai aripi, grăbitule vânt,
Tu ÅŸoimule,-a cerului cale!
Fă locuri oştirilor tale,
Să intre mai iute-n pământ.

Şi-n sine-ţi tu zis-ai: E rău!
Ca norii ce-ntunecă luna,
Curgeam de pe dealuri întruna
Noi, răii poporului tău.

De-a lungul întinsei câmpii
Aleargă sălbatica spaimă
Şi, plină de geamăt, îngaimă
Åži rugi ÅŸi blesteme pustii
Gaziule-Osmane, eÅŸti prins!
Şi toate cetăţile tale
Vor sta-ntunecate de jale,
Că soarele lumii li-e stins.

Dar astfel e soarta, eroi!
Căci soarele care se stinse
La voi, o războinici, s-aprinse
Mai vrednic de viaţă, la noi!

( Martie 1902)

» » » »

Popularity: 6%