ÃŽn vaduri ape repezi curg
Şi vuiet dau în cale,
Iar plopi în umedul amurg
Doinesc eterna jale.
Pe malul apei se-mpletesc
Cărări ce duc la moară
Acolo, mamă, te zăresc
Pe tine-ntr-o căscioară.

Tu torci. Pe vatra veche ard,
Pocnind din vreme-n vreme,
Trei vreascuri rupte dintr-un gard.
Iar flacăra lor geme:
Clipeşte-abia din când în când
Cu stingerea-n bătaie,
Lumini cu umbre-amestecând
Prin colţuri de odaie.

Cu tine două fete stau
Şi torc în rând cu tine;
Sunt încă mici şi tată n-au
Åži George nu mai vine.
Un basm cu pajuri ÅŸi cu zmei
Începe-acum o fată,
Tu taci ş-asculţi povestea ei
Şi stai îngândurată.

Şi firul tău se rupe des,
Căci gânduri te frământă.
Spui şoapte fără de-nţeles,
Şi ochii tăi stau ţântă.
Scapi fusul jos; nimic nu zici
Când fusul se desfiră…
Te uiţi la el şi nu-l ridici,
Şi fetele se miră.

…O, nu! Nu-i drept să te-ndoieÅŸti!
La geam tu sari deodată,
Prin noapte-afară lung priveşti
Ce vezi? întreab-o fată.
Nimic… Mi s-a părut aÅŸa!
Şi jalea te răpune,
Şi fiecare vorbă-a ta
E plâns de-ngropăciune.

Într-un târziu, neridicând
De jos a ta privire:
Eu simt că voi muri-n curând,
Că nu-mi mai sunt în fire…
Mai ştiu şi eu la ce gândeam?
AveÅ£i ÅŸi voi un frate…
Mi s-a părut c-aud la geam
Cu degetul cum bate.
Dar n-a fost el!… Să-l văd venind,
Aş mai trăi o viaţă.
E dus, ÅŸi voi muri dorind
Să-l văd o dată-n faţă.
AÅŸa vrea poate Dumnezeu,
Aşa mi-e datul sorţii,
Să n-am eu pe băiatul meu
La cap, în ceasul morţii!

Afară-i vânt şi e-nnorat,
Şi noaptea e târzie;
Copilele ţi s-au culcat
Tu, inimă pustie,
Stai tot la vatră-ncet plângând:
E dus ÅŸi nu mai vine!
Ş-adormi târziu cu mine-n gând
Ca să visezi de mine!

(Vatra, 1894, nr. 2)

Popularity: 22%