Burcel în şanţ muri strivind
O tigvă păgânească,
Şoimu-n rădan căzu răcnind:
Moldova să trăiască!
Curcanul cel voinic şi bun,
El, Peneş, spune-acestea,
Dar n-a spus tot. Eu vreau să spun
Deplin acum povestea.

Burcel era oltean, un pui,
Ajuns din întâmplare
Între flăcăii din Vaslui,
Viteaz minune-mare.
Iar când muri, strivind în şanţ
O tigvă păgânească,
Strigat-a bietul dorobanţ:
Muntenia să trăiască!

Burcel şi Şoim, trăsniţi în zbor
Căzură-n şanţ deodată;
Strigând deodată ţara lor
Cea-n două despicată.
Alăturea de ei gemea
Căzut şi căpitanul,
Izbit de moarte se trudea
Cu ochii-nchişi sărmanul.

El auzise pe cei doi
Ce spuseră-n cădere,
Şi jalnic se-nălţă-n noroi,
Privindu-i cu durere.
Şi zise-apoi: O ţară e,
Cum una ni-e-mânia!
Muntenia, Moldova ce?
Trăiască România!

Atunci şi Şoimu şi Burcel
Cu faţa înseninată
Priviră lung şi-adânc la el,
Şi-au tresărit deodată.
Spre-acelaşi loc, spre nord privind,
Şi sus apoi, tăria,
Toţi trei strigar-atunci murind:
Trăiască România!

» » » »

Popularity: 5%