Din adâncimi
Adaugata de: mihella George CoşbucDin adâncimi fără de margini
A răsărit pe cer o stea;
Şi trişti, nemişcători de-a pururi
Aprinşii sori priveau la ea.
De la-nceput, de când e lumea,
Izbită ea prin spaţiuri reci
Să duce-ntr-una, să tot duce
Şi să va duce-n- veci de veci.
Să scuturau, gemând prin noapte,
Din visuri deşteptaţii sori
Ca să-şi mai scuture urâtul,
S-alunge-ai frigului fiori.
Şi să uitau cu jale-n drumul
Pierdutului drumeţ acum—
O, de-ar putea şi ei vreodată
S-alerge-n veci pe-acelaşi drum.
Căci ei de la-nceputul lumii
Stau solitari în gol aşa,
Şi-n lungul cel de veci al vremii
Ei tot pe-acelaşi loc vor sta.
Dar nu ştiau că steaua-n treacăt
Îşi plânge-amarul ei noroc,
Că, de-obosită, pizmuieşte
Pe cei ce stau etern în loc.
Popularity: 4%
Poezii similare
- Rondelul ajungerii la cer - Alexandru Macedonski
- Zadarnic şterge vremea… - Mihai Eminescu
- Rondelul coroanelor nepieritoare - Alexandru Macedonski
- Steaua - Ion Luca Caragiale
- Dedicaţie - Vasile Voiculescu
- Chin de frate - Daniel Branzai
- Fugind de tot - Duiliu Zamfirescu
- Iubitei - Mihai Eminescu
- Am obosit - Ana Blandiana
- Un suflet larg să mă-nţeleagă - Alexandru Vlahuţă