Vine Costea din război,
Şi cu el vin alţii doi.

Faţa arsă, trupul supt,
Straiul colbuit şi rupt.

Dar de multă voie bună
Sună codrii şi răsună.

Cel mai tânăr-nchiotea:
—„Alelei, puicuţa mea!

De m-aş mai vedea acasă,
Mire eu şi tu mireasă!“

Cel mai vârstnic dintre ei:
—„Dragi bujori, copiii mei!

Ştiu că-mi ies mereu în drum,
Doar mă văd acum-acum!“

Doi cântau, cel mal vuia;
Costea, el tăcea, tăcea.

—„Alelei, tu Costeo, frate,
Spune-ne, ce gând te bate?“

—„Măi fărtaţi, nu-mi aflu rost;
Vesel eu ca voi am fost.

Mă gândeam la maica, biata,
Eu în foc, sub cruce tata—

Şi deodat’ aşa din drum
M-a prins jalea nu ştiu cum!

Voie rea să nu vă facă:
Mi-a venit, dar o să-mi treacă!“

Cei doi cântă, codru sună,
Şi tustrei merg împreună.

Când ajung la moara nouă
Calea lor se face-n două.

Doi pe rîu în jos s-au dus,
Costea, el, pe rîu în sus.

Singur şi pustiu ce-i malul!
Şi-ndemna cu vorbe calul:

—„Zboară, murgule, cu mine!
Zboară, că să zbor îmi vine!

Tânăr eşti de patru ierni,
Câmp ai larg să mi te-aşterni!

Nu te-opri, fărtate drag,
Până la maicuţa-n prag!“

Şi cu murgul el vorbea,
Murgul treaz înţelegea.

Gândul fulgeră ca zborul,
Dar mai fulger zboară dorul,

Zboară calul rândunel—
Costea tot cu jalea-n el.

Când a fost pe la răstoace,
Ochiul stîng a prins să-i joace.

În sat Costea când intra,
Cucuvaia-n turn cânta.

Iar când a bătut la poartă,
Mâ-sa-n casă caldă-moartă!

Cât a plâns cu ochi merei
Aşteptând copilul ei!

Şi n-a fost nici mângăiată
De-a-l vedea măcar o dată!

Şi prin noapte-n capul gol,
Costea-n mijloc de ocol.

Să-şi mai stingă-n vânt afară
Capul foc şi gândul pară.

El sub tunetul de tun
S-a bătut ca un nebun.

Parcă de-şi iuţea el paşii,
Mai curând piereau vrăjmaşii.

Şi-l mâná un singur gând,
Să se-ntoarcă mai curând.

Şi la ce? Pustiu şi gheaţă!
Mă-sa-l mai ţinea-n viaţă.

Când era sub plumbi şi fum,
Numai ea! şi-acum, acum?

De-ar începe iarăşi toiul,
Ah, de-acum de-ar fi războiul!

» » » »

Popularity: 3%