Când bãtea în poartã Negustorul
plânsul mã strângea de beregatã:
“Tatã, Tatã, vinde-mã pe mine
dar nu vinde mieluseii, Tatã,

sã nu-i dai sã-i spânzure Cãlãul,
sã le taie gîtul cu custura:
sângele în clocot, sângele
sã stropeascã toatã bãtãtura…

Lasã-mi mieluseii, lasã-mi-i,
sã mã duc cu ei pe lunci hoinar…
sã nu-i dai Cãlãului sã-i vândã
ciopârtiti cu barda, la cântar…”

Câte primãveri ti-au vãzut ochii
nourati de gândurile grele…
Câti ciocoi s-au ospãtat cu carnea
mieilor copilãriei mele….

Câte primãveri am plâns pe luncã
apelor spunându-le-n zadar:
“Mi-au ucis cãlãii camarazii
si le-au vândut carnea la cântar…”

(“Chemarea cumpenelor”, 1937)

» » » » » »

Popularity: 5%