Îsi mânã timpul carul de piatrã pe sub cer
Si trag la jug centauri cu capete de fier…

Hei, timpule, opreste-ti odatã pasii duri!
Centaurii trimite-i sã roadã vechi pãduri,

Iar tu, la pragul casei sã mi te pleci ca rob,
Sã te trimit un secol cu vitele pe glob!

E câmpul ca si cerul la fel de mãtãsos…
Ti-i trupul ca alunul atât de mlãdios,

Si zvelt îti este bratul ca ramura din meri,
Întinsã spre cocorii acestei primãveri…

Sã-mi spunã înteleptii de stiu, cum pot sã stea
Aceleasi elemente si-n pulbere si-n stea:

Cosita, bratul tânãr si mlãdiosul mers
Ti le-ntâlnesc oriunde în largul univers…

As vrea o clipã numai sã-mi vii în adevãr,
Cu buzele suave ca florile de mãr -

Si o sã-si mâie timpul atunci, spre muntii duri,
Centaurii nãpraznici sã roadã vechi pãduri,

Iar cornul ce vesteste, cumplitã, fuga lui,
Va rugini deasupra, la cãpãtâi, în cui.

(“Poezii”, 1964)

» » » » » » » » »

Popularity: 9%