Marama de borangic de Eusebiu Camilar

Adaugata de: mihella

E noapte pe pãmânturi si pân’ la galaxii!
Frumoaso, cu marama de borangic sã vii,

S-o potrivim pe iarba adâncilor grãdini,
Asuprã-i sã se cearnã luceferii senini…

În infinitul spatiu, de cine stie când,
Maestrul timp, la roata fantasticã lucrând,

Planete slefuieste în site si tipsii,
Si pulberea se-ntinde în urmã, galaxii!

O, parcã vãd în altã planetã, colo-n hãu,
O fatã stând, ca tine, lângã iubitul sãu,

Si poate cã marama si-a asternut-o jos,
Pe ea sã cearnã pulberi Pãmântul luminos,

Când se aratã-n spatii, betealã picurând,
Pe mãri din alte sfere corãbii petrecând,

Si iat-o cum tresare, privindu-l de la geam,
O fatã ca si tine, cu trupul zvelt, de ram…

III

Ar trebui, frumoaso, si noi sã fim merei,
Ca marmura cioplitã cândva în Propilei,

Sã tot trãim cu sete de foc mistuitor:
Putine-au fost în urmã, prea multe-n viitor!

Îmbrãtisati în poarta acestor evi superbi,
Sã sãrutãm pe frunte întâii pui de cerbi

Adusi de sus, în nave mai iuti ca niste plumbi,
De primii si-ndrãznetii vãzduhului columbi!

Si de-oi pleca în ceasul ca inima de bun,
S-aduc de probã aur si grâu de pe Neptun,

Abia s-o coace pâinea în vatrã pân’ mã-ntorn:
Pe-atunci va fi distanta cât un ecou de corn.

(“Poezii”, 1964)

Popularity: 5%

Poezii