Cu cât prezentul urcã spre viitor, suvoi,
Adânc, tot mai nostalgic trecut rãmânem noi!

Când viitorul fi-va prezent abia-nceput,
Demult antichitate va fi acest trecut!

Ades mi-aud în vine, de cine stie când,
Materia sau timpul necontenit pulsând:

Mai pure decât spicul imaculatei spumi,
ÃŽn fiecare clipã se nasc atâtea lumi…

Mãrire, armoniei din cer si din genuni!
Pãtrunde bine tâlcul acestor succesiuni:

Alãturi de furnicã si munte colosal,
Esti parte din solemnul poem universal!

Prin inimã, regretul sã-ti treacã mai usor,
Ca prin adâncul mãrii o umbrã de cocor…

(“Poezii”, 1964)

» » » » » » »

Popularity: 6%