Când alte universuri mã cheamã sau le chem,
De-o nostalgie cruntã adânc oftez si gem,

Cãci stiu atât de bine cã din acelasi lut
Si trupul meu si Calea Lactee s-au fãcut,

Cã din aceeasi piatrã cândva au scãpãrat
Luceafãrul de ziuã si ochiul meu curat,

Si nici mãcar o clipã eu nu mã mir cã pot
Sã tin pe creanga asta si universul tot…

Îl port pe creanga asta întinsã usurel,
Cum port lumina lunii în piatra de inel,

Si pare universul imens si uimitor,
Adeseori ca bucla iubitei de usor,

Si-l simt pân’la durere si imn, adese, când
Cumplit mi se apasã pe creanga lãcrãmând.

(“Poezii”, 1964)

» » » » » » »

Popularity: 10%