Cel ce aspiră încă să-şi rostească
sensibila trăire-n poezie,
cel invitat la cina-mpărătească
hrănind cu har umila-i fantezie,

cel ce ofrandă-aduce tot ce are
Aceluia ce-nseamnă însăşi Viaţa
cel ce se-ntoarce veşnic la izvoare
şi-i pregătit oricând pentru povaţa

oricui ar fi dispus să îl înveţe,
cel ce se-ncumetă-a privi-n tăcere
să-L vadă-n faptele ce par răzleţe
pe Cel ce, Singur, ştie-a lor durere

şi le păstrează-n viaţă prin Iubire,
cel ce-n poeme-ncearcă să cuprindă
esenţa vie-ascunsă-n elixire
şi din tabloul Vieţii să desprindă

ce Pictorul a vrut să-nfăţişeze
prin umbrele pe Chipul nemuririi,
cel ce-ndrăzneşte să se adreseze
prin efemere versuri omenirii,

muindu-şi pana-n disperarea mută,
reînviind speranţa şi-n cuvinte
întreaga lui iubire aşternută,
din toate câte sunt, luând aminte,

cel ce avea atât de mult a spune
cândva, prin rimele-i meşteşugite
ar mai putea un alt poem compune
decât cel al Tăcerii nesfârşite?

» » » » »

Popularity: 4%