Palidă şi gînditoare,
Luna iese din abisuri
Şi-n amurgul de răcoare
Pune dor şi varsă visuri.
Bolta cerului se umple
De o vrajă de lumină
Ce dă lunii înţelesuri
Din durerea vesperină.

Unde eÅŸti ÅŸi-n care vremuri
Ai apus pe-ntotdeauna,
Tu, ce-aveai asemănare
Cu durerea ÅŸi cu luna ?
Astrul sfintei nopţi de vară
Iar revine printre vii,
Numai tu, nemîngîiato,
Pururea nu mai revii.

Curg pîraiele în cînturi,
ÃŽn mirezme cad petale,
Şi suspină toată firea
După umbra gurii tale.
Că erai atît de nouă,
Zămislită într-o doară,
Încît nu poate natura
Să te-ncerce-a doua oară.

Popularity: 5%