Nu bate-n ţerm, nu cîntă, nu murmură, nu cheamă
Cu răzimîndu-şi tainic supt cap imensa-i liră,
A adormit şi-acuma încet-încet respiră;
Iar eu, cu paşi de umbră, păşesc pe ţărm cu teamă.

Păşesc încet ca noaptea în casa dragei mele,
Şi-atunci, ca ruşinată, frumoasa uriaşă
La piept îşi strînge-n falduri bogata ei cămaşă
Åži trupul ÅŸi-l ascunde supt spuma-i de dantele.

Se limpezeşte-n urmă, în păr cercînd să-şi prindă
Din negrele-i adîncuri podoaba ei de mîne,
Şi-apoi, gătită astfel, de noapte-aşa rămîne,
Iar luna se coboară pe cer ca o oglindă.

» » » »

Popularity: 7%