E cald, şi vîntul bate acuma de la sud.
De pretutindeni glasuri grăbite se aud,
Cum urcă şi se cheamă, pe cheiul alb de soare;
În scăpărări de geamuri, şi-alămuri lucitoare,
Duc trenurile-aiurea prisosul ţărei noastre…
ÃŽn zare ceru-i una cu apele albastre,
Iar portul tot e galben de aurul luminii,
Două clipite nu vezi pe cer aceleaşi linii;
Porneşte-un vas acuma mişcându-şi tricolorul,
Şi-abia de-şi întregeşte priveliştea decorul,
Şi-ncepe o batistă un semn de cale bună,
Un steag turcesc înscrie pe cer o semilună
Åži peste tot miÅŸcarea cobolzilor pe schele;
Se-nalţă mîni trudite spre cer, cu sarcini grele,
Grăbesc pe punţi, şi-n urma acestor pale,
Un lung miros de smoală, de flori, de portocale,
De ţări de mult văzute ca-n vis odinioară,
Se-mprăştie-n tot portul şi stau pîn’ în de seară
Cînd farul îşi aprinde lumina subt pleoape,
Åži pare-n întuneric un Crist umblînd pe ape…

» » » » » » »

Popularity: 6%