De drumuri lungi ÅŸi aspre obosit,
La capătul pământului, în soare,
Pe ţărmul mării cald am poposit,
Ca toamna, niste păsări călătoare.

Înalte valuri – fiare mari de plug –
Spumoase brazde peste ţărm răstoarnă.
Ca niÅŸte lanuri grele care fug
Din zare marea-ntreagă se întoarnă.

Vreau singur să pornesc în larg, şi parcă
Să-mi desfăşor tot sufletul în vânt,
Dar simt cumplit că trupul meu e-o barcă
Cu ancori grele prinsă de pământ.

(“Floarea pământului”, 1920)

Popularity: 8%

Daca ti-a placut acesta poezie, spune-le si prietenilor tai, pe yahoo messenger despre ea folosind linkul de mai jos:
==> [ Trimite Mesaj ] <==