Nu, nu se uită lesne, când, din copilarie.
Cineva iubeÅŸte precum te-am iubit eu;
Åži blestem pe aceia care, prin viclenie,
Mi-au amărât viaţa şi tot amorul meu.

Mânia mea din urmă, mândria-mi cea silită,
Când ai şti acuma cu ce preţ le plătesc,
Şi cât, sub faţa-mi rece, mi-e inima zdrobită,
Tu te-ai mira poate ca poci să mai trăiesc.

Aş geme la picioare-ţi, mi-aş arăta căirea!
Dar, ca să fiu vrednic în veci d-amorul tău!
Înec durerea-n mine, măcar că-mi văz pieirea
În rana ascunsă ce-o roade-un vierme rău.

Åži arburile,-ntocmai, ce focul mistuieÅŸte
Şi îi suge sucul cu-ncetul şi p-ascuns, -
Când rădăcina-i arsă, când frunza-i gălbineşte,
Când cenuşa-i zboară, când focul l-a pătruns, -

Mai stă tot mândru încă şi capul nu îşi pleacă:
Stă cu braţe-ntinse zefirii înfruntând;
Priveşte însă vântul ce-acuma o să treacă,
Ş-o s-auzi un trosnet şi focu-i viforând.

Popularity: 5%

Daca ti-a placut acesta poezie, spune-le si prietenilor tai, pe yahoo messenger despre ea folosind linkul de mai jos:
==> [ Trimite Mesaj ] <==