(Te privesc, şi urcă
De dragoste aprinsă,
Până la buzele mele inima.
P. Sutzos)

I

Åži ce-ar fi poezia
Când n-ar fi frumuseţea?
Ce-ar fi ÅŸ-un muritor
Când n-ar simţi amor;
Ce-ar fi ÅŸi veselia
Când n-ar fi tinereţea;
Ce-ar fi niÅŸte comori
La cei din închisori;
Ce-ar fi măreţul soare
La cel ce vederi n-are
Sau geme-n chinuiri;
Ce-ar fi o moÅŸtenire,
Ce-ar fi o fericire,
Ce-ar fi a ta iubire
La cel fără simţiri.

II

Albastra ta privire
E-atât d-atingătoare,
Ca ÅŸi un cer senin
Ce scoate un suspin
Din cel ce-n absorbire,
Îşi uită ce îl doare.
Spre cei ce-i arunca
Dulcea cătare-a ta, -
Abstracţie-n simţire, -
Îşi pierd a lor gândire;
In tine toţi trăiesc.
Răcoarea cea de sine
Ce-n preajmă-ţi simţi că vine,
Ast vânt ce tragi în tine,
E suflet omenesc.

» » » » » » »

Popularity: 7%