Cranul lui Mihai cel Viteaz
Adaugata de: byrev Bogdan Petriceicu HasdeuSus la Deal în monăstire
Se păstrează
O trunchiată suvenire,
De trei secoli prefăcută
Într-un negru putregai.
Pleacă-ţi capul, măi române,
Şi oftează,
Căci din gloria trecută,
Ce zâmbise o minută,
Astăzi tot ce-ţi mai rămâne
Este ceafa lui Mihai!
Ba ridică mândra frunte
- Şi nainte!
Fă din gândul tău o punte,
Ca să legi cu bărbăţie
Timpul vechi cu noul trai;
Şi privind aceste oase,
Oase sfinte,
Tu să crezi c-o să mai fie
Pentru biata Românie
Alte zile mai frumoase
Ş-un al doilea Mihai!
Cându-i iarnă, când nu-i soare,
Cându-i ceaţă,
- Nemerind uscata floare,
Omul stă şi să gândeşte;
D-aş ajunge pân’la mai!
O s-ajungi şi tu, române,
Iar la viaţă!
Iute, neaua se topeşte,
Iaca, fulgerul trăsneşte,
Vai de liftele păgâne:
Tună groaznicul Mihai!..
Popularity: 5%
Poezii similare
- Mihai, câţi copii îmi dai? - Alexandru Andrieş
- Mihai Viteazul si Turcii - George Topârceanu
- Andrii-Popa - Vasile Alecsandri
- Mihai la pădurarul - Dimitrie Bolintineanu
- Întoarcerea lui Mihai - Dimitrie Bolintineanu
- Moartea lui Mihai Viteazul - Dimitrie Bolintineanu
- Cântec 1 - George Coşbuc
- Vara Sfîntului Mihai - Lucian Blaga
- Mihai revenind de la Dunăre - Dimitrie Bolintineanu
- Deşteaptă-te, române! - Andrei Muresanu