Doi duşmani făr-astâmpăr în urgie
ÃŽn inima poetului se bat:
A ţărnei din aproape tiranie
Şi-al cerului un eco depărtat!

În jos atârnă-n greutate lutul;
ÃŽn sus se-nalţă-al însuflării foc…
Se rumpe inima la tot minutul:
Vrăjmaşii şi-au ales acelaşi loc!

Cumplită-i lupta! ea se poate simte!
Dar n-o deplânge-al graiului penel:
El zugrăveşte plastice morminte,
Mormântul inimii i-ascuns de el!

Sunt clipe când văpaia cea sublimă
Se urcă, strălucind ca meteor:
Se pare că splendoarea se dărâmă
Pe elemântul ce-o popreşte-n zbor!

Sunt clipe când povara târâtoare
Întinde falnic orizontul său,
Şi-ascunde-n adâncimi măreţul soare
Al cugetărilor lui Dumnezeu!

Căzut din sfera de lumini nestinse,
Trântit în globul patimii lumeşti,
Poetul râde-n amărâte plânse
Sau geme el în hohote drăceşti!

Idei contrare, cerul şi pământul,
Din inima sărmanului detun.
S-adună gloate spre-asculta cuvântul…
Åži-apoi rostesc osânda: “îi nebun!”

Popularity: 6%