Tot alte vremi s-au aÅŸternut.
Din ce în ce mai rar,
Icoane ÅŸterse din trecut
Încet şi trist răsar.

ÃŽn urma mea s-a-ntunecat,
Cum nici n-aÅŸ fi trăit…
Mai clare-s câte le-am visat
Şi-n cărţi le-am fost citit.

Şi de-ar fi fost să nu te ştiu,
De mult puteam să mor
Un beduin într-un pustiu,
Sub lună călător.

Dar chipul tău în veci mi-a stat
Ca o lumină-n gând.
Şi ani întregi te-am aşteptat,
De-atâta dor plângând.

Căci singura-mi iubire-ai fost
Åži singurul meu vis,
Ce-n stepa fără adăpost
O cale mi-a deschis.

În fine, mi te-ai arătat,
Tu, chip frumos şi sfânt;
Pierdut, în faţa ta am stat
Cu ochii în pământ,

Gândind că s-ar putea să pleci,
Stingher ÅŸi dornic iar,
Să plâng în urma ta pe veci,
Chemându-te-n zadar.

Tu însă te-ai înduioşat
Şi mâna mi-ai întins,
De tine m-am alăturat
Şi-n braţe te-am cuprins.

De-acum nici voi să mai ascult
La glasurile din trecut.
Fiinţa mea cea de demult
ÃŽn noapte s-a pierdut.

În urmă stă un larg pustiu,
Un vis nelămurit.
Din tot trecutul meu nu ÅŸtiu
Decât că te-am iubit.

Popularity: 7%