…De ce-mi stai pururea în cale,
Cu-acelaşi aer trist, pierdut?
Ce vânt vrăjmaş te-a abătut
Şi de ai tăi te-a rătăcit?
E-atâta-ntunecată jale
În tremurul privirii tale,
Şi pari aşa de ostenit!…”

Peste viaţa mea pustie,
Zvârlită-n vijelii pe veci,
Ce milă te-a cuprins să-ţi pleci,
Copilă, ochii tăi frumoşi?
E o cumplită nebunie
În taina care mă sfâşie…
Nu te-ncerca s-o mai descoşi.

Pe mine-o nendurată soartă
De-a pururea m-a prigonit,
Şi nimenea nu m-a iubit.
E noapte-n juru-mi şi pustiu,
Şi nu ştiu ce blestem mă poartă
Pe-o lume sarbădă şi moartă,
În care n-am cerut să fiu!…

Vezi, tânărul ştiuse bine
Cum s-o aducă din cuvânt…
Plecându-şi ochii în pământ
C-un lung suspin tremurător,
El aştepta… O simt cum vine:
Un pas e între ea şi mine…
Cât e-ntre milă şi amor.

*

Copila…-nvinsă…-nduioşată,
La piept îi cade suspinând,
Căci glasul lui, atât de blând,
A fost un cântec fermecat.
Deasupra lor luna s-arată
Frumoasă, ca nealtădată…
Ce taină mare s-a-ntâmplat?

Un semn, o vrajă, o poruncă…
A fost ceva nepriceput;
O vecinicie-ntr-un minut,
Căci timpul s-a oprit din zbor:
Şi pe când ei s-afundă-n luncă,
Din umbră Mefisto le-aruncă
Un hohot lung pe urma lor.

Popularity: 3%