Spre locuri unde nu se află societăţi organizate,
Pustii, întinse, fără urme de plug, de-oraşe sau de sate,
Nemărginiri ce-n timpul verii sunt oceane de verdeţi,
Cu flori albastre, cu flori roşii, în raza clarei dimineţi,
Cu aerul umplut de-arome sălbatice şi muşcătoare,
Ce răzvrătind musculatura o reîncarcă cu vigoare,
Uitând ce sunt şi unde m-aflu, îmi duc al cugetului cort,
Şi renăscând la viaţă nouă, naufragiat ajuns la port,
Sunt principe stăpân pe stepă cât pot cuprinde cu vederea…
Îmi creşte păru-n stufuri negre şi-n ochi îmi fulgeră plăcerea,
Sunt june, sunt puternic, liber, — încalec repede-armăsar,
Apun ici-colo ca nălucă şi dincolo din nou răsar…
Jiletca mea e de mătase cu fir de aur ceaprezată,
Cămaşă am cu mâneci roşii, şi cizma mea e-mpintenată
De-un fel de bold ce poartă-n vârfu-i o boabă chiar de
diamant…

Am pantaloni ce cad în cute şi am mustaţă de amant,
O Varinkă cu ochi albaştri ca stelele sub fruntea serii
Pe graniţa pustietăţii m-aşteaptă-n vântul primăverii
Şi împletindu-şi a ei coadă cu fir de-argint şi cu panglici,
Îmi zice: ,,Suflete, aleargă, de-un veac de când te-aştept aici!”

» » » » »

Popularity: 3%