Poezii

I

Moara ta zăcea-ntr-o vale liniştită — printre ulmi,
Pitorească o zărirăm printre plante urcătoare,
Şi era prietenie între noi, şi zi cu soare,
Zi de vară-apunătoare spre poeticele culmi.

Într-o vale liniştită moara ta dormea în pace
Şi pârâul fără zgomot o scălda şi se ducea,
Nici o şoaptă omenească adierea n-aducea,
Ci abia ieşea un freamăt de sub frunzele opace.

Moara ta zăcea-ntr-o vale liniştită — printre ulmi,
Şi era pârâul neted ca un luciu de oglindă;
ÃŽnsă soarele de vară îşi sfârÅŸise-a lui colindă…
Se-nnopta prietenia ÅŸi poeticele culmi.
Moara ta zăcea-ntr-o vale liniştită — printre ulmi.

II

Casa ta privea-ntr-o stradă luminoasă ÅŸi voioasă…
Avea dafini la intrare şi năuntrul ei cânta
Visul clar al poeziei, voce-n veci armonioasă,
Când e-n taină-nsufleţită de-o simţire ca a ta.

Luminoasă ÅŸi voioasă Å£i-era casa părintească…
La intrare verzii dafini o-nfloreau fermecători,
Avea aer împrejuru-i, soare cald s-o poleiască
Casa ta ce-adăpostise anii tăi surâzători.

Casa ta privea-ntr-o stradă luminoasă şi voioasă,
Şi puteai să dormi năuntru de restrişte neatins;
ÃŽnsă, — soarta e pe bunuri pământeÅŸti invidioasă…
Când un vis ne năluceşte, străluceşte, şi s-a stins:
Casa ta privea-ntr-o stradă luminoasă şi voioasă.

III

Inspirarea te-aripase să atingi înalte culmi,
M-ai chemat să-ţi fiu prieten — fraţi de cruce ne legasem,
O simţire şi un cuget să ne turbure jurasem;
Moara ta zăcea devale, liniştită — printre ulmi.

Către culmile înalte inspirarea te-aripase
Pentru mine erai zeul unui vis olimpian,
Visătoarea armonie ce răsare pe pian
Åži de care al meu suflet iubitor, s-amorezase.

Te-aripase inspirarea să atingi înalte culmi,
Şi pornisem, mână-n mână printre-a vieţii mişelie,
ÃŽnvrăjbiÅ£i ne ducem astăzi în fatala vijelie…
Moara ta zăcea devale, liniştită — printre ulmi ,
Te-aripase inspirarea să atingi înalte culmi.

Popularity: 20%