I

Acum destul cu plânsul, căci inima ţi-e seacă,
Şi chiar de ţi-ar fi plină, e timp să-i zici destul
Poporul nostru este de lacrime sătul,
Şi ele nici în versuri nu pot ca să mai treacă;
Zadarnic poetaşii într-însele se-neacă,
Hârţoagele lor toate rămân făcute sul.

II

Ei!… S-a trecut cu moda de lacrimi şi suspine
Şi cu acele crunte dureri imaginari,
Aţi cărunţit cu totul, sărmanilor cobzari!
Dar de s-a dus o vreme, o nouă vreme vine,
Şi ea c-un bici pe care în mâna sa îl ţine
Plesnind vă strigă vouă: ,,Alţi timpi, alţi lăutari!”

III

Rubinele pe buze, mărgăritarii-n gură
Şi crinii de pe sânuri şi ochii ca de mură
Sunt nişte mărunţişuri ce nu-şi mai au vrun curs:
Cu lacrimile false ce-ntruna s-au tot scurs,
S-au poticnit în coastă şi se tot duc de-a dură
Târâte de ridicol în repedele-i curs!

IV

Acuma este timpul puterii, bărbăţiei,
Copilul de ieri, astăzi e un băiat viril
S-a scuturat la Plevna de jugu-epitropiei.
De-ar fi copil, şi astăzi ar rămânea copil;
Cu doina nu mai merge pe fruntea României,
Deplin ca să renaştem ne trebuie-un Virgil!

» » »

Popularity: 4%