ÃŽn vremuri vechi, pe un vast teritoriu,
Trăia un împărat notoriu
Ce-ÅŸi conducea poporul spre victoriu
Cu fiecare gest şi vorbă-a sa.

Dar într-o bună zi, ne spune slova,
C-a început să bată-n ţară toba
Şi ducea vestea care-âncotrova:
“Balaurul cel verde-i la hotar!”

S-au încercat metodele normale:
Ameninţarea cu voinici în zale,
Convingere pe căi mai mult verbale,
Balaurul cel verde nu pleca …

Şi-atuncea ca să nu se işte sfadă
Şi să nu fie panică pe stradă,
Cel împărat dădu ordin degrabă
Ca să se ia măsuri urgent:

ÃŽn fiecare piaţă – conferinţă,
Să se explice cum e cu putinţă
Şi de ce, de balaur, trebuinţă
Avem în mod plenar şi evident!

Cum creşte astfel în popor curajul,
Cum scade astfel implicit ÅŸomajul
Åži cum reiese limpede-avantajul
De a avea un scop precis de urmărit!

Balaurul însă întoarse coada
Zicând “Na, că v-aÅ£i bucurat degeaba!
Cam mirosisem eu că asta-i treaba,
N-am nici un chef să fiu iară nimicit!

Mai bine plec, şi plec acum, şi plec în grabă,
Am materiale, am proiect şi-am dat şi şpagă,
Îmi fac castel în tundră, n-ai tu treabă,
Åži domniÅ£e fur c-aÅŸa e mai cinstit…”

Popularity: 4%