Te mai zării odată, te revăzui, gigante,
O, dragul meu Ceahlău!
Ş-a tale suvenire în inima-mi săpate,
Îmi zic că-s june eu.

Subt ale tale poale sunt ÅŸi voi fi tot june,
Căci tu nu-mbătrâneşti,
De mii de ani atâta te-nalţi ca o minune,
Subt boltele cereÅŸti.

Tu ai văzut în juru-ţi popoare felurite,
În lupte furnicând;
Românul însă singur cu inimă fierbinte
Stătu te admirând.

El poartă a ta deviză, el vrea să stea ca tine,
Ca munte neclintit,
Şi iată-l că se-nalţă, şi iată-l că devine
A fi în veci unit.

Sunt sigur că acuma te uiţi cu bucurie
La fraţii din Carpaţi,
Bucecii, Caraimanul, închinăciune ţie
Trimit ca nişte fraţi.

Ei speră ca şi tine, că vreodineaoară
Tot va suna o oară
Ca munţii României de dânsa răzleţiţi
Să fie toţi uniţi.
*

Tu stai de cer aproape şi poate câteodată
Pe Panaghia ta,
Vin îngerii să vază Moldova lăcrimată:
Atunci nu ne uita.

Spune c-acele lacrimi sunt numai o mânie
De IaÅŸi ÅŸi BucureÅŸti,
Căci nu-i român să zică, că nu e România,
Că nu sunt căi cereşti.

Unirea României a fost predestinată
De-al cerului decret,
Ea trebui să trăiască, ea este ordonată
De-a prospera cu-ncet.

Vom trece poate faze de plângeri şi de ură,
Dar cei adevăraţi
Români cu bărbăţie, cu inimi de căldură
Vor rămânea tot fraţi.

În secolul de faţă popoarele cu minte
Pe-această cale merg,
Sătule de viaţă în fracţii umilite
La uniuni alerg.

Naţionalitatea azi are precădere,
Căci piere foarte greu.
Mă duc la România ÅŸi pân’ la revedere
Adio, drag Ceahlău.

» » » » »

Popularity: 6%